Culoarea verde

Aş vrea sa-ţi vorbesc despre culoare verde,
ascunsă in jurul tău, in jurul zambetului tău fad,
ca o biserică...prin părul şi mirosul tău.
Şi vad
Cum îţi ţii funia incolăcită pe degete.
Şi totuşi, aş vrea să-ţi vorbesc despre culoarea verde.
Se intoarce şi-mi fură ochiul ce vede tot.

In suntet de raşniţă îţi mişti gandul,
sacadat şi ursuz...
Acum te scot afară,
Şi-n miros de cafea proaspăt facută
imi agaţ gandul.

soarele de afară îl zăresti
pentru o nanosecunda, şi-n cochilia ta
ce masiv se calcifica...
timpul o transformă şi
devii o larvă
din care nu va ieşi niciodată nimic.
Nici măcar gandul renaşterii nu va putea trece dincolo...

Mă intorc iar în mine,
Redevenind un sunet greşit într-o armonie...

Şi răman eu, neştiind de culoarea verde.

Printr-o simfonie imensă condusă de băţul vibrat
se mişcă roşiatica si rapida melodia, ruptă din marginea soarelui..in flăcari tot timpul..arzăndă tot timpul...ca o carne vie, cu un miros de agitaţie bolnavă. O himeră a lipsei de ciumă se ridică-n aer ca o pancardă verde.
Se fuge din cale şi se ascunde-n mlaştini pline de cadavre...
Rugăciunea se incepe şi linistea dispare.
O apariţie...ca o regină din stravechime, încoronată, sumbră, morbidă, ca după-i dorinţa.
Şi seara se arunca ruptă, sfaramată spre un castel himeric,
ca un poet nevrotic prea devreme intors pe pămant, ca şi cum ar fi avut un vis ce nu-i in totalitate vis, ca şi cum ar fi murit şi toate pasiunile lui au disparut.

Totul-i intr-un magnific acord !

tablou

ca un tablou lipit de perete, linguşitor si ireal
mă arăt, şi-n aroma opiumului şi-n culoarea vinului
mă desfăt, ca un Dionis imi iau infăţişarea...
am gasit-o pe Calliope dormind
pe jumatate goală
ma voi desfăta cu imaginea ei,
apoi o voi trezi...pentru tot ceea ce stiu
si realitatea ei va deveni visul meu...
"venim si ne ducem
ca un rau"...
ochii-mi sclipec, dragă Calliope,
oare nu ai vrea sa mergem la rău?

Calliope, de cand te-am cunoscut cu multi ani in urma,
Nu cred ca a trecut o zi fara sa ma gandesc la tine,
iar acum, cand te-am reintalnit, parca sunt in agonie.
Cu cat sunt mai aproape de tine, cu atat ma simt mai rau.
Gandul ca vei pleca ma sufocă.
Mă bantuie sarutul pe care nu ar fi trebuit sa mi-l dai niciodata.
Inima imi sare din piept sperand ca acel sarut sa nu devina cicatrice.
Te am in suflet chinuindu-mă.
Ce pot face?
Să cobor lumina din stele?
Să opresc intunericul nopţii?
Lumea-mi moare, Calliope !
Spune-mi de ce-mi ceri sa uit?
Spune-mi ce vrei să se intample cu mine?

Calliope, Calliope, inca-mi aduc aminte de acea zi cand ma prosteam
prin fata ta...
Cand am tipat din balcon in mijlocul noptii devenind
Albastru in albastru...de catifea...
iar tu,
purtai ceva albastru ,
şi-n fum de tigară te ascundeai...
prin momente.


Calliope, mă auzi?

"Yu Boya and Zhong Ziqi - A Story about Music and Friendship

Yu Boya was a famous music master during the Spring and Autumn Period. He was bright and eager to learn when he was young. After three years learning from his teacher Lian Cheng. He had already had a good command of the temperament and superb skills in playing the musical instrument. A few years later, his skills in playing the musical instrument had already reached a fairly high level. But he still felt that he could not superbly express the various things which had deeply impressed him. Knowing what was in his mind, his teacher said he would take Boya to his own teacher who would help Boya with his music.

He took him to the penglai Island, a fabled abode of immortals, on the East China Sea by boat. When they reached there, Lian Cheng told Yu Boya to wait while he went to pick up his teacher. Then he disappeared with his boat. Boya waited and waited but his teacher didn't come back for several days. His heart was filled with sadness. The running waters. The flying seagulls and the silent woods all seem to be composing a sad melody. With myriads of thoughts welling up in his mind, he began to play a tune on his musical instrument. He found his music got more expression. It turned out that his teacher was putting him there by himself on purpose to let him find an inspiration in the arms of Nature.

On the island, Boya enjoyed the natural scenarios and listen to the roaring of the great waves. He incorporated the beautiful nature with his music, thus reaching a realm of thought he had never experienced before. Later Boya became a famous musician but his tunes were not immediately by all the people of his time.

One day Boya was boating alongside the river bank. A heavy downfall struck and suddenly Boya felt an urge to play his Guqin. The melodious music became more and more beautiful when he felt someone was listening. Boya came out of the boat, and saw a woodcutter standing on the bank. He knew that this man was keenly appreciative of his talents, because he understood his music. He immediately invited the woodcutter, Zhong Ziqi, to his boat. Full of zest, Boya played the musical instrument for him. When Boya played a piece of music eulogizing the high mountains, the woodcutter said, "The melody is as magnificent and dignified as Mount Tai which reaches to the sky!" When he played a piece of music depicting the turbulent waves, the woodcutter said, "The melody is as vast and mighty as the great rivers!" Boya was excited, and said, "Bosom friend! Only you can understand my music!"

They agreed that Boya would visit Zhong Ziqi again when he's back from his tour. When he got back and visited Ziqi, the later had already passed away because of illness. Boya was so sad. He played a tune before Zhong Ziqi's tomb, then broke his Guqin into pieces. He never played music ever since."


THIS STORY IS TELLING YOU THE FRIENDSHIP BETWEEN MEN...THE RESPECT BETWEEN MEN OF THEIR OWN KIND...PEOPLE ALWAYS APPRECIATE IT. LOVE BETWEEN MEN AND WOMEN ARE THE GREATEST. BUT I THINK NOTHING CAN STAND ABOVE THE FRIENDSHIP BETWEEN MEN,BECAUSE THIS KIND OF LOVE IS MORE THOUGHTFUL, CONSIDERATE AND DEEPER THAN THE OTHERS KINDS.

Mă las cuprins de mireasma tehnică a unui virus redus la tăcere.
Ca şi cum nu aş fi spus nu, ca şi cum nu aş fi spus da...
Redus din ce in ce, ca o "bucată mică de unt intinsă pe o felie prea mare de păine"
Şi totuşi o lume mă asteaptă, cu un suflet nu intact
Ci facut bucăti de mine şi totuşi...
Mai ţin o lume in mană,
O lume ce nu-i a mea, o lume ce nu o pot distruge.
Crud si amar mă simt
Şi incă nu mă ştiu.


Noaptea trecută am avut un vis:
Se făcea ca trăiam sub pămant şi totul era plin de
linii drepte
şi ma chinuiam sa le fac curbe,
dar ele, in forţa lor se transformau in
forme pătrate,impungăndu-mă cu colţul lor...
şi mă lăsam mort...
iar ele, in ritm de tobă mă inconjurau
şi-mi căntau duios...
apoi ma lăsam măncat de linii
drepte si colţuri...
fără nimic rotund in ele,
devenind şi eu pătrat şi colţuros...

Apoi totul a luat formă nouă şi nu mai ştiam nimic de mine
devenind un obiect inert intr-o fotografie...

Şi totuşi speram sa fiu in mişcare...
purtat in buzunarul cuiva
mototolit de vreme...
ca un vechi sentiment,
ca o amintire incerta...
ca rămăşiţa unui vis.

Mi-aş dori sa nu trăiesc mult,
să mor copil...
să nu cunosc atat de multe sentimente.

Aş vrea să alerg gol pe straga
fără să prezint interes,
fără să fiu privit...
aşa cum sunt in mine,
gol şi neştiut de nimeni

Uneori aş vrea sa fiu copac
să-mi cănt muzica in bătaia văntului...
şi totuşi sunt plin.
Alte ori aş vrea să fiu stancă bătută de vant, ploaie si soare...

Credinciosul

Ca un nebun alerg
In părţi şi părţi
Intrebandu-mă: unde voi ajunge?
Mă voi reintoarece in oraşul unde am crescut,
sau in satul unde acum 20 de ani scormoneam pămantul
si-n fuga mea, copacii ii urcam...

mi-e frica.

Au trecut ani de cand nu am stat
Mai mult de două ore prin oras
si patru zile in sat.
O fugă mica din gară la masină...
apoi un salut mic părintilor.
Oare acum voi sta mai mult?


Cine sunt oare?

Asa…la revedere…plec…
Te regasesc printre bucatile de versuri ale cartii
Ce trec dincolo de mine
Ca o fasie de apa ce trece prin stanca, si ne vede pe toti
Ca un sfarsit ce vine incaltat in bocani,
Al caror sunet se aude atat de jos,
Si , ma retrag intr-un “loc unde
Apa are gust de vin,
Am sa stau beat toata ziua”
Ca si cum as avea o febra, si
Voi fi pe langa…atata timp
Si vom merge in paralel..
El bogat, eu concurand,
Si iar bolnav de febra.
Toata noaptea.
Ei, copile, ai incercat febra?
nu cea pe care o ai de obicei?
Febra pe care o ai atunci cand saruti,
Atunci cand strangi in brate…
Ar trebui sa-mi concentrez mintea pentru
A ucide ca un strain


…o poveste a unui prieten,
Fara nici o legatura,
Singur,
Tacut ,ca si cum as fi
Surprins de reusita unei evadari din camera.
Ce faci?
ai vrea sa mergem in masina mea?
nu stiu cum sa-ti spun…
Dar…tot nu stiu…cum ti-as putea spune?
hmm…cred ca am omorat pe cineva?
Pe cine ?
Pe mine..cred
Inca nu sunt sigur…
Dar ma simt ucis… de mine…
Poate va dura mai mult pana voi muri de tot,
Dar intre timp…
Sunt pe moarte
Ca un om de cenusa, ce
Spera ca urmatoarea suflare a vantului
Sa vina lina pentru
A nu-i spulbera si ultima farama de viata…
Asta ar duce la esuarea sinuciderii lui …
Vantul va fi considerat criminal si va fi judecat, condamnat
Si poate …
Ucis de cei ce-l condamna, caci ei nu sunt ucigasi
Ci “infaptuitori ai judecatii firesti”
“judecatori drepti”
..exorcizari in stada…ca niste manifeste politice aduse
Conducatorului suprem…
Ce conduce o gramada de idioti,
Si el,ca un conducator le striga:
“sunteti niste idioti, si asa veti ramane!”


Si totusi…
Nu se poate face nimic…

Revin cu un gand sters de atata
Verde, si se cauta , ca un semnal
Prin munti, si da de
Albastru…
Nu-i chiar asa de rau…lasa-l langa
Piatra, pentru ca este un…
Suntet tacut, privit din lipsa unei
Betii,
Of, voi ce v-ati azvarlit in lumea cea mare,
In inima muntelui facandu-va locas,
si v-ati luat
Copacii ca fii
Si i-ati lasat sa creasca din
voi, si le-ati dat
Putere din insasi seva voastra
Si vor creste
Si se vor inalta si tot in voi vor ramane
Si le veti lua ce le-ati dat
Si nu vor dori sa plece din voi
Atunci le veti lua si mai mult
Si vor face riduri,
Se vor intrista,
Isi vor alunga prietenii
Si vor ramane singuri,
Apoi…
…Vor pleca…
Iar voi veti ramane,
Incercad a
Da nastere unor alti copaci
Doar pentru a-i omora iar
Si iar, ca intr-un joc macabru
si voi tot veti ramane,
ani lungi si nesfarsiti ca niste
munti…
Iar noi, ce nu suntem cu totul munti,
Voit ne vom transforma
In poduri de piatra
si voit
vom indura 500 de ani de soare,
500 de ani de vant,
Cinci sute de ani de ploie.
Ne va traversa oare cineva?
Si-n raul de sub noi, ce niciodata
Nu ia seama la noi,
Ca intr-o oglinda, vom vedea cele doua fete
Ale noastre, umeda, uscata…
Si printr-un acord nereusit
Ne vom recunoaste,
Si vom incerca sa redevenim
Noi, dar “noi”-ul din noi
Nu va mai exista,
Atunci vom incepe a ne sfarama
Sub sutele de picioare ce trec peste noi
Ceas de ceas, si nu ne va mai
Pasa nici de sunet
Nici de munti,
Si mai ales , nici de noi.
Si tot ce vom dori
Va fi sfaramarea
Inceata a fiecarei pietre
Din noi…

Cautandu-ma

Vine o zi cand,
Ajungi acasa si te intrebi ce s-a intamplat
Cu imaginea si amintirea
Copilariei, cazuta cu greu
In fundul constiintei tale
Stoarsa de atata “altii”
Si nu-ti dai inca seama
Ca, inca nu esti tu si
Ca “altii” inca stau in tine
Si asteapta sa pleci pentru totdeauna
Sa-ti strivesti tampla de aripa
Unui fluture mort, sa-ti arunci fiinta in
Locul cel mai inaintat
Ca sa nu poti ajunge la tine.

Acum stam si dansam , toti
Acesti eu
Ce mii insusesc in fiecare moment
Si ei ma asimileaza,
Ma devoreaza ca o bucata
De carne vie ce sunt
Si inca rezist
Necunoscut in tot acest infinit de eu-ri
Cautandu-ma din cand in cand
Dar din ce in ce mai putin
Alte ori mai mult ca de obicei.

Este un rau ce curge, ca si
Cum l-as ruga,
Incercand sa se adune inca o data
Sa se elibereze.

Atinge-ma!
Ca atunci cand te legani de varful
Unui sfesnic ruginit
Ca o bruta in noapte.
De ce iti acoperi fata?
De unul din lucrurile ce ma sperie
Cel mai tare: acea particula de timp in care
Sunt chiar eu…acea minuscula frantura de timp ce apare
Intre ganduri, ca intr-un proces de respiratie,
Ca o pauza in partitura.
Ar trebui sa nu mai stau prea mult prin
Imprejurul altora, ci sa ma
Intorc, inca nu stiu unde,
Pentru a ma gasi
Ascuns printre rafturi
Ca o carte veche, prafuita si mucegaita
Ca o biblie personala
Acel eu de care tot sufar
Acel eu pe care toti il cauta,
Cu acel eu ce vreau sa raman
Mereu vesnic, chiar daca eu
Nu voi mai fi,
Cu acel eu ce ma leaga de univers
Ca si cum am fi unul si acelasi
Ca si cum nu as mai fi eu…

O bucata dintr-un drum

Lasa-ti picioarele in padurea lui Confucius, ca si
Cum ar fi pe taramul
Unui pierdut
Vegheat de ochii obscuri
Ai unei inimi scoase,
Pierdute.
Pana cand se rupe
Osul maimutei,
ca si cum nu as fi vrut
sa-ti rapesc o parte din
zilele bune
in timp ce erai baiat de altar, ce
slujeai unei armate de furnici
ucigase, ce-ti spuneau ca
toate cuvintele sunt verzi tot timpul,
tot timpul indoite peste o banca
zdrobind bucati de oglinda
made in Romania.
Pe langa o aripa neagra
Ce se leaga-n deriva, pe langa
O piata obscura de copii
Pe langa salonul parasit
Al unui barbier mort,
Pe un cer albastru senin, ce parca
Atinge fundul cuvantului, ca
Un canibal, la un cimitir.
In fundal, o poveste pentru copii…
Un circ bulversat, meschin
Un pitic afemeiat…diamante si aur
Si praf pe pamant
Ce intra prin usa cainelui.
Un macelar la rascruce de drumuri…
O dorinta…
Mituind ploaia, mort si singur
Cautand-o pe Calliope
Pentru 48 de dolari
Ca si cum maimutele ar ramane fara glas
Ca si cum lanturile ar fi facute din oase
Ca si cum ai aplauda in vant
Ca si cum ai bea apa rece
Din orasul vechi
Cautandu-ti adapost in spatele unui catar
In erectie…
Atarna-ti capul in jos, ca si cum
Ai fi beat pe Luna
Dupa ce ai intrat la o dieta sentimentala
Nu vreau sa plec inca,
Chiar vreau sa stau aici toata noaptea
Pe langa “pesti si vrabii”
Cu un buchet de flori in mana
Smulse de pe un mormant
In timp ce pamantul moare tipand
Cand copilul isi cumpara o arma automata
Si o descarca in scoala
Impartind cu prietenii si colegii
Bucuria glontului, caldura sangelui
Mirosul greu…
Un atac de cord si mult vin
Dar esti inca aici
Asteptand o invitatie prin cartier
Spre o casa unde nu locuieste nimeni
Sau spre un bar?
Cautand glontul perfect
Pentru o mica excursie in Rai
Nimeni


Incaltaminte veche plina
De ulei, pe timpul cand nimeni nu stia unde ai plecat,
Nici macar tu.
Julieta sangereaza 3 zile la rand
Sau sase, uneori
Romeo-i pe moarte…un idiot
Pacatele tatalui in timpul
Unui dans rusesc
Un tipat asa de mare
Ce te face sa simti raul negru,
Maracinii si un trandafir.
Un telefon din afara ta
Doua surori
O bucata dintr-un incest.
O virgina roseste…
Intr-o statie de metrou
Ca o vaduva langa mormant
Soptind insulte unui imaginar partener
Ca atunci cand nu ai pe nimeni
Sa te tina viu, sa nu-ti permita
Sa dispari….