Imbatranim si ne obisnuim unul cu altul. Gandim asemeni. Ne citim gandurile unul altuia. Intelegem ce vrea fiecare din noi fara a ne mai intreba. Uneori, ne enervam putin unul pe celalalt. Poate ca uneori ne garantam ca ne avem unul pe altul dincolo de orice. Dar, din cand in cand, precum astazi, meditez la asta si imi dau seama cat de norocos sunt sa-mi impart viata cu cea mai formidabila femeie pe care am intalnit-o vreodata.
A bătut ora 12. As veni acasă la unsprezece jumătate. De atunci stau ca un nebun într-un colt. N-am putut face nimic. Nu aud altceva decât glasul tău. Stau ca un nebun ascultându-te spunându-mi “dragă”. Azi am ofensat doi oameni lăsându-i să vorbească în vânt. Voiam să aud glasul tău, nu al lor.
Când sunt cu tine nu mai sunt neîncrezător, aşa cum îmi este firea. Aş dori acum să simt capul tău pe umărul meu. Cred că o să mă duc la culcare.
De o jumătate de ceas scriu lucrurile astea. Tu ai să-mi scrii? Cum să mă semnez? N-o să semnez deloc, fiindcă nu ştiu cum să mă semnez.
Ascultă la mine, -hai să mergem să cinăm împreună la râu şi să ne plimbăm apoi prin parc, la lumina lunii, să ne întoarcem acasă târziu şi să bem o sticlă de vin, să ne ameţim, iar eu îţi voi spune toate lucrurile pe care le am în minte, milioane, miliarde – Ele nu vor să iasă la iveală pe lumina zilei, ci doar pe întuneric, în apropierea râului. Gândeşte-te la asta.
În trupul nostru s-a înăbuşit setea multor ani. Cuvinte înlănţuite, pe care nu ni le-am putut rosti decât cu buzele viselor. Totul a fost învăluit de miracolul verde al peisajului trupului tău. Luând forma ta, bicele florilor au răspuns atingerii mele, murmurul izvoarelor. În licoarea buzelor tale a fost mereu ceva din aerul fructelor, sângele rodiilor, orizontul mammeelor şi ananasul limpezit. Te-am strâns la pieptul meu şi miracolul formei tale mi-a inundat sângele, prin vârfurile degetelor. Parfumul esenţei de stejar, amintirile alunului, răsuflarea verde a frasinului. Orizont şi peisaje , pe toate le-am urmărit cu un sărut. Uitarea cuvintelor va construi limbajul precis al înţelegerii privirilor pe care ni le aruncăm cu ochii închişi. Tu eşti aici, intangibilă, tu eşti universul pe care-l modelez în încăperea mea. Absenţa ta tresare tremurând din bătăile ceasului, în pulsul luminii; respiri prin oglindă. De la tine, la mâinile mele, îţi mângâi trupul întreg, sunt cu tine preţ de o clipă şi, tot preţ de o clipă, sunt cu mine însămi. Sângele meu e minunea ce curge în vasele aerului dintre inima mea şi a ta.
trec
Acum 2 săptămâni
