duminică, 26 noiembrie 2017

Uneori obosesc să încerc te conving că te iubesc și te voi iubi pentru totdeauna. Îmi gauresti cuvintele ca un avocat și mi le răstorni. Știu că îti este frică de deșertul care ar putea fi în jurul tau dacă dragostea noastră se va sfârși, dar nu-ti dai seama că mă simt la fel. Ce-mi spui tu cu voce tare, îmi spun în tăcere și scriu aici.

Cu ochii larg inchisi.

Am citit cu atenție fiecare cuvant. Unele dintre ele au un ton serios, discutând sensul vieții, invocând supremația sufletului, misterul fiecărei existențe, fiecarei amintiri. Și printr-o inversare curioasă, oamenii care se concentrează cel mai mult pe aceste întrebări fundamentale tind să fie oameni pe care îi știu doar superficial. Discuțiile lor mici au ascuns adâncurile nepatrunse. Sunt orb și surd, sau am nevoie de lumina aspră a dezastrului pentru a vedea adevărata natură a unei persoane?
Memoria acelui eveniment tocmai mi-a revenit, acum dublu de durere: faptul ca-mi esti inca vie, prezenta in gand, regretul pentru un trecut dispărut. Si, mai presus de toate, remușcarea pentru oportunitățile pierdute, șansele pe care nu le-am putut profita, momentele de fericire pe care le-am permis să ne îndepărteze. Astăzi mi se pare că întreaga mea viață nu a fost altceva decât un șir de acele mici lipsuri: o cursă al cărei rezultat il știam în prealabil, dar în care nu am reușit să pariez pe câștigător.
Mă pierd. Incet dar sigur. Ca și marinarul ce-și urmărește țărmul disparand treptat, mă uit la trecutul meu si se retrage. Vechea mea viață încă arde în mine, dar tot mai mult din ea este redusă la cenușa memoriei.
S-ar putea să fiu singura persoană de pe fața pământului care știe că ești cea mai grozava femeie de pe pământ. S-ar putea să fiu singurul care apreciază cât de uimitoare ești în fiecare lucru pe care îl faci, în fiecare gând pe care îl ai și cum spui ce vrei și cum aproape întotdeauna spui ceva ce înseamnă a fi drept și bun. Si cum ești departe. Cred că majoritatea oamenilor nu-si dau seama, și mă uit la ei, întrebându-mă cum te pot urmări cand le aduci mâncarea și le curăți mesele și nu vad că au întâlnit cea mai grozava femeie în viață. Și faptul că te stiu, mă face să mă simt bine. Amintirea ta nu a încetat să mă însoțească niciodata, oriunde m-as duce, chiar daca a rămas în urmă, așa cum rămâne un oraș în timp ce un tren iese din stație. Este acolo, undeva în spatele meu.
Când se întoarce binecuvântata tăcere, pot să ascult fluturii care zboara în capul meu. Pentru a le auzi bataile aripilor, trebuie să fiu calm și să le acord o atenție deosebită, pentru că ele sunt abia audibile. Respirația tare este suficientă pentru a le îneca. Acest lucru este uimitor: auzul meu nu se ameliorează, totuși le aud mai bine și mai bine. Trebuie să am auzul  unui fluture.

Ce s-ar intampla daca as veni sa te vad si ti-as bate la usa in milocul noptii? Ce as spera? Mi-ai spune ca este sfarsitul povestii in prag? Ca m-ai eliberat? Este noiembrie acum, iar soarele nu v-a ma intra
de acum in aceste camere. Oamenii te vor iubi iar. Sunt sigur de asta.
Ca o finala sentinta, imi simt ochii plini cu ceata. Inca am Magicianul de la Metrou.

joi, 8 iunie 2017

Un pat dublu ce se intinde in fata mea
cu oameni ce inca nu-i cunosc.
Te am pe tine
si banca din scoala imi este goala.
inca nu am ajuns acolo,
dar respiratia ta este cu mine.
Inca nu sunt speriat de drumul ce-l vom lua,
de drum ce-l voi gusta din sanii tai in curbele
vietii. Am sa te ud.

Urasc dupa-amiezile si urasc marea,
dar iubesc faptul ca tu adormi intre ele.
Desfa-ti picioarele,
aceasta magica ceata si stele stralucitoare
ce dureaza 40 minute cel putin.
te-am sarutat si m-ai ascultat.
mi-ai luat toate gandurile.
albastrul cerului poate sa se prabuseasca in el,
iar adancul pamantului poate sa-l gazduiasca.
Nu am sa te mai parasesc,
chiar daca trebuie sa inghit o bomba
si de ai fi in mormant
facand sare de mare
sau ploaie neagra
dupa bombardament.
am sa-ti dau pastile si lumina galbena
si am sa-mi plang ochii zilnic,
cu umbrele ce se arata in jurul casei.
O fotografie veche.
sunt egoist.
as vrea sa inot.
am avut un cosmar
cu un handicap de vorbire.

vineri, 12 mai 2017

In seara asta sunt mai mult negru decat negrul ce-l am zi de zi, sunt cu sarcasmul acasa si fara neinsotitele pastile rautacioase ce le am. Am muscat si m-am pus in colt de mine si de altii, latrand si scrasnind din dinti la altii. Ca un prost ma uit acum in oglinda, ma vad si ma caut in diverse forme, in timpi si timpuri. Ma astept, dar cand o sa vina vremea, am sa ma vad? Sunt un prost ce doresc. Atata rautate leganata si antrenata in acesti ani.
Ma tii de mana agatata de bara metroului. Ochii tai sunt in ochii mei. " Sunt frumosi ochii tai cand zambesti"- imi spui.
Vad cum ma vezi si ma vad cum ma vad. Acest suspans ma omoara. Iti vad frustarea si nervozitatea ce-ti creste pe chip si-n voce. Ne gasim in acest cerc de mult timp, cerc ce-i inca plin de mister si necunoscut. Cerc neepuizat, cu trairi si sentimente ce-ti vor fi si ce-mi vor fi maine ca noi. Cu plangeri si dezamagiri si cu noi orizonturi deschise. Da, vreau si am sa ma stiu mai bine maine. Am sa ma demonstrez pana am sa mor, cu mult pana am sa mor... sper. Am ramas fara vin si fara filtru in tigara. Zilele mele au crescut atat de singure si atat de salbatice incat nu-mi vine a crede cat de staine imi sunt. Mi-am propus sa munt munti si i-am mutat, dar victimele de dupa nu au contat. Schimbarea de dupa nu a contat, dar am mutat muntii. Muntii mei interiori. Ca un vant ce agita copacii, dar lasa in urma lui frunze, frustrari si neimpliniri. O mare parte din rautatea mea.
Imi oftezi in ureche si te uiti la mine trista. Cu acea luna albastra scrisa pe picioare. Stau in scaunul meu cuprins de disperare si singuratate. Nu ai cunoscut singuratate ca a mea. Sa fii in mijlocul atator oameni si totusi sa fii singur.
Acum ma vezi si ma bucur de această maturitate, de aceasta viziune transanta ce-mi sapa in carne. Dar ma bucur. Ma bucur ca ma vad si ca ma vezi.
Am crescut. Ai cresut si tu.
Ce ar spune perna mea despre mine?
Ce ar spune cearceaful de atata sperma nestearsa?
De atatea nopti dormite si nedormite. De acele nopti rupte de realitate.
Poate sunt un prost mai mare decat ma vad altii.
In noaptea aceasta, doamnelor si dominilor, imi cer iertare pentru felul in care m-am purtat.
V-am futut credintele si opiniile, unora si ficele, si tot ce v-ati format pentru viata. V-am futut sperantele si planurile de viitor. V-am futut vorbele bune si glumele. V-am racit gurile dupa atata intensitate si v-am racit privirile si zambetele. V-am racit pe voi si v-am uratit prin mine.
In noaptea asta imi iau toate creditele. Pe unele le apreciez, pe altele nu.
In noaptea asta imi pare mai rau decat in alte nopti.

marți, 9 mai 2017

Ma uitam prin setul ei de linguri, incercand sa le descopar secretul. Aveau urme de gloante, maini batatorile si unsuroase, de cautari in ploaie si priviri ce se ridicau peste marginea cafelei in timp ce ea lipea preturi pe carti. In spate erau lifturi ce duceau la spanzuratoare, cu lampioane si cutii parfumate, inghesuite in colturi. Parca era intr-un turn, cuprinsa de frica mortii ce nu-ti oferea spatiu. Sotia il impingea sa se culce cu alta in timp ce ea privea si ii lega picioarele prea lungi pentru el, picioare ce nu pareau ale lui, luate parca intr-o toamna din parc sau dintr-o fabrica. Ei inca nu-i venise ciclul si inca o saruta pe gura dupa ce-i citea lista cu pacate, in genunchi, cu privirea plecata.
Ma uitam la sexul si buzele ei. Radeau ca un copac cazut ce se odihneste dupa ce a furat cativa bani dintr-o cutie si o sticla ieftina de vin. A inceput sa planga mai tot timpul, ca dupa o viata plina de durere si intristare. Isi departa usor picioarele, ca intr-un joc, ca o grea poarta de castel, in timp ce-si tragea rochia intre. Dintii imi scrasneau, in timp ce-mi amestecam vinul cu limba si buzele mi se uscau.
Vaginul ei canta cantece de bucurie in timp ce privea. Statea picior peste picior. Mica. Dar cea mai frumoasa de pana acum. Cu o esarfa rosie in jurul gatului. Ii va da din seva ei si totul va trece ca un vis. Doua pasari dau foc padurii, in timp ce șarpele sta cu gura cascata, rugandu-se. Geme sau se misca usor prin foc?
Am sa-ti dau un deget. Ai sa mi-l uzi, apoi ai sa mi-l ceri si pe al doilea.
In tot acest timp, acel tren albastru de care nu vorbeam, dar a carei existenta incercam sa ti-o dovedesc ca trece prin sapte vai si peste aceleasi dealuri si transporta pesti ce-si pun creierul in capete de iepuri, si ca unui bun macelar nu ii este frica sa sarute o Icoana virgina.
Uneori aveai ganduri suicidale in timp ce-mi cumparai portocale. Le taiai pe jumatate si tot sucul iti curgea pe barbie. Te sarutam pe gat si ploaia curgea in rauri.
Scaunul s-a rupt iar, ca semn al diavolului. Un baiat s-a injunghiat mama in timp ce-i lua tipatul din gura. Nu este nimic in altarul ce tine Serafimii fara Stele.
Aproape ca s-a dat foc. Nu bause destula apa. Avea convulsii. Sotul ei avea, din cand in cand, cancer in gat de la prea multe reclame.
Imi rog Zeul sa-mi indeplineasca dorinte si-i ofer margaritar furat din altarul Mortilor ce danseaza mai jos de noi.
De ce nu esti dezbracata? Vreau sa ma saruti.
Daca te indoiesti de Zeu, ar trebui sa inveti karate, chiar daca mai auzi vocea mamei tale strigand.

Asta a fost tot ce a visat el.

vineri, 21 aprilie 2017

si ce daca
fumul de tigara te da de gol in colt de strada
in timp ce ochii iti sunt in panza
si culorile nu se amesteca.
vorbeam cu tine de cele scrise
si de prima noapte de sex,
de cum ne inselam intre etaje si orase putin calcate,
de cum ne imparteam si cum invatam sa sarutam
in paturi de camin si plimbari in patru
la ore prea tarzii, dupa vin
si sarutari,
cand mainile mele alunecau sub rochia ta
si tot parcul veghea, iar ele radeau.
luna era inca albastra,
citeam versuri pe picioarele tale si mainile
mi se udau si dansau vise
ce nu pareau ale mele.
parca purtai catifea albastra pe picioare,
albastra precum seara cand ea te-a coplesit
in sarutari si tandre atingeri.
nu, serile acelea au fost dupa.
nu vreau sa-i spun verii la revedere,
iar septembrie inca nu a aparut.
o sa fie o vara rece, ca acele veri cand vantul iti
rascolea corpul intins
iar eu priveam peste pagini.



Ce este arta? - Ca o declaratie de dragoste: constiinta noastra dependenta de altii. O confesiune. Un act inconstient care reflecta totusi adevaratul sens al vietii, iubirii si sacrificiului. Arta trebuie sa poarte dorinta omului pentru un ideal, trebuie sa fie o expresie a lui de a ajunge la ea; ca arta trebuie sa dea omului speranta si credinta si cu cat lumea este mai lipsita de speranta in versiunea artistului, cu atat mai clar ar trebui sa vedem idealul care se afla in opozitie, altfel viata devine imposibila! Arta simbolizeaza semnificatia existentei noastre. Cultura de masa moderna vizeaza "consumatorul", civilizatia protezelor, este paralizarea sufletelor oamenilor, creand bariere intre problemele cruciale ale existentei sale, constientizarea lui ca fiinta spirituala .
Este evident ca arta nu mai poate invata pe nimeni nimic, deoarece in patru mii de ani nu a invatat absolut nimic. Ar fi trebuit cu mult timp in urma sa devenim ingeri daca am fi fost capabili sa acordam atentie experientei artistice si sa ne permitem acea schimbare in conformitate cu idealurile pe care le exprimam. Doar arta are capacitatea, prin soc si eliberare emotionala, sa faca sufletul uman receptiv la bine. Este ridicol sa ne imaginam ca oamenii pot fi invatati sa fie buni. Arta poate da doar de mancare, o ocazie, un soc, pentru experiența psihică.
Un produs Blogger.