Mă las cuprins de mireasma tehnică a unui virus redus la tăcere.
Ca şi cum nu aş fi spus nu, ca şi cum nu aş fi spus da...
Redus din ce in ce, ca o "bucată mică de unt intinsă pe o felie prea mare de păine"
Şi totuşi o lume mă asteaptă, cu un suflet nu intact
Ci facut bucăti de mine şi totuşi...
Mai ţin o lume in mană,
O lume ce nu-i a mea, o lume ce nu o pot distruge.
Crud si amar mă simt
Şi incă nu mă ştiu.


Noaptea trecută am avut un vis:
Se făcea ca trăiam sub pămant şi totul era plin de
linii drepte
şi ma chinuiam sa le fac curbe,
dar ele, in forţa lor se transformau in
forme pătrate,impungăndu-mă cu colţul lor...
şi mă lăsam mort...
iar ele, in ritm de tobă mă inconjurau
şi-mi căntau duios...
apoi ma lăsam măncat de linii
drepte si colţuri...
fără nimic rotund in ele,
devenind şi eu pătrat şi colţuros...

Apoi totul a luat formă nouă şi nu mai ştiam nimic de mine
devenind un obiect inert intr-o fotografie...

Şi totuşi speram sa fiu in mişcare...
purtat in buzunarul cuiva
mototolit de vreme...
ca un vechi sentiment,
ca o amintire incerta...
ca rămăşiţa unui vis.

Mi-aş dori sa nu trăiesc mult,
să mor copil...
să nu cunosc atat de multe sentimente.

Aş vrea să alerg gol pe straga
fără să prezint interes,
fără să fiu privit...
aşa cum sunt in mine,
gol şi neştiut de nimeni

Uneori aş vrea sa fiu copac
să-mi cănt muzica in bătaia văntului...
şi totuşi sunt plin.
Alte ori aş vrea să fiu stancă bătută de vant, ploaie si soare...