joi, 3 februarie 2011

Culori strălucitoare, pămîntului ca astre
Putea-va, dar, Ea, în umbră să adaste
Cînd dimineaţa zilei se-ntrece la izvor
Cu asfinţit, s-o prindă-n palat nemuritor?
Cum poate ziua trece, ea singură-n mulţime,
Şi, brusc, nepreţuită în loc de înălţime,
Cu invitaţii-n care pudră şi ruj o altă
Le-mbină spre purtare cu rochii pentru-naltă.
Monarhul o-mpresoară-n iubirea-i delicată,
De ea nu-şi dezlipeşte privirea-ntunecată.
Prietene ce-odată purtau tot muselină
La carul ei cel falnic se-ntorc şi se înclină.
Niciuna dintre case ce multumesc ţinutul
Sprîncene-ncondeiate potrivă n-au avutul.

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.