miercuri, 23 februarie 2011
Pentru
pentru o lume ce trece,
pentru o lume ce vrea să străpungă cerul cu privirea,
pentru o lume ce nu reuşeşte,
pentru o lume ce moare uşor,
pentru o lume ce se pierde,
pentru o lume stearpă,
pentru o lume cu oameni ascunşi,
pentru o lume cu oameni ce ştiu,
pentru acea lume ce există,
pentru acea lume ce dispare,
pentru acea lume...la revedere!
plec cu frunzele.
pentru o lume ce vrea să străpungă cerul cu privirea,
pentru o lume ce nu reuşeşte,
pentru o lume ce moare uşor,
pentru o lume ce se pierde,
pentru o lume stearpă,
pentru o lume cu oameni ascunşi,
pentru o lume cu oameni ce ştiu,
pentru acea lume ce există,
pentru acea lume ce dispare,
pentru acea lume...la revedere!
plec cu frunzele.
miercuri, 9 februarie 2011
Mai întâi aş rupe o bucată de pâine înmuiată-n sângele murdar, cu puţina tărână şi miros de stat,apoi aş da-o soldaţilor ce rup turla Ierusalimului, ce-i jefuiesc aurul. O voi împărtăşi în semn de jertfă celor ce omoară în nume, pentru nume, uneori vagi, alteori clare. o voi înmâna Justiţiei, cea mai mare curvă, să guste din însângerata pâine, apoi voi fi condmanat pe "drept" la ani grei de carceră. Reîntors în pântecul mamei, Cain oftează, şi-n oftarea lui, flăcări ies din el şi-i arde uterul mamei...A ramas gol. Un clopot se aude. Este chemarea la "nemurire" prin crime şi pedepse , prin torturi şi trădări, şi Mântuierea soseşte în glas de trâmbiţe, zgomote, cântări falnice, fete mirifice, lumini ce nu s-au văzut încă pe pământ. Soldaţii plini de sănge se ridica, se închină şi îngenunchează...
Stăpânul le-a venit!
Stăpânul le-a venit!
sâmbătă, 5 februarie 2011
În norul piscului de nord ascuns
Pacea adîncă simţi că te-mpresoară;
Tînjesc să urc spre alb, ca zborul stins
În inimă o gîscă sălbatecă, uşoară.
Mă tem c-apusul şubred prea repede-a cuprins
Umbrind cu floarea-i toamna ce clară e acum,
Şi văd ţărani pe drumul spre rîul de străbătut, nisipuri
Le sunt odihna. Iată, copacii saltă cerul
Sub el ivindu-şi tivul de iarbă multe chipuri.
Şi dinspre mal văd insula ce însăşi luna-mi pare,
Cînd vei aduce vinul, ca dublă desfătare,
Benchetuind cu rîvnă cu comeseanul soare.
Pacea adîncă simţi că te-mpresoară;
Tînjesc să urc spre alb, ca zborul stins
În inimă o gîscă sălbatecă, uşoară.
Mă tem c-apusul şubred prea repede-a cuprins
Umbrind cu floarea-i toamna ce clară e acum,
Şi văd ţărani pe drumul spre rîul de străbătut, nisipuri
Le sunt odihna. Iată, copacii saltă cerul
Sub el ivindu-şi tivul de iarbă multe chipuri.
Şi dinspre mal văd insula ce însăşi luna-mi pare,
Cînd vei aduce vinul, ca dublă desfătare,
Benchetuind cu rîvnă cu comeseanul soare.
Vînt şi ploaie
Poemul recelui pumnal de preţ
În lunga cale-a viselor rănite…
Palide frunze se aştern răzleţ
În case azurii cînt-arcuite.
Îmi fac prieteni noi, dar într-o doară,
Căci aspru cade lama despărţirii
De bunii mei, iubiţi odinioară;
Din vas grăieşte vinul amintirii.
În lunga cale-a viselor rănite…
Palide frunze se aştern răzleţ
În case azurii cînt-arcuite.
Îmi fac prieteni noi, dar într-o doară,
Căci aspru cade lama despărţirii
De bunii mei, iubiţi odinioară;
Din vas grăieşte vinul amintirii.
Singur petrec sub luna clară,
Ridic carafa şi visez
Cu ea prietenă veghez,
Ne întreim cu umbra doară.
Dar luna, vai, n-atinse vinul
Şi umbra mă urmă în van,
Vremelnici dragi, si-altul si unul
Au fost al primăverii-alean.
Cîntecul luna-mi limpezeşte
Şi dansul umbra mi-a sporit,
Ora trezirii ne uneşte,
După beţie ne-am smintit.
Călători-vom, dar, în pace?
Nor depărtat, nu ne desface!
Ridic carafa şi visez
Cu ea prietenă veghez,
Ne întreim cu umbra doară.
Dar luna, vai, n-atinse vinul
Şi umbra mă urmă în van,
Vremelnici dragi, si-altul si unul
Au fost al primăverii-alean.
Cîntecul luna-mi limpezeşte
Şi dansul umbra mi-a sporit,
Ora trezirii ne uneşte,
După beţie ne-am smintit.
Călători-vom, dar, în pace?
Nor depărtat, nu ne desface!
În zborul singuratic peste mări
Fără popas e lebăda gingaşă.
Zărind în cuib de perle două păsări
Ca jadul, le întreabă pătimaşă:
“Comoara întîlnirii voastre nu e nesocotită,
Nu-i ea cu teama pierderii plătită?
Frumoase straie ce atrag privirea
Vă sunt şi înălţarea şi pieirea.
Eu azi cutreier liber adînca depărtare,
Iar ţinta mea se-ndreaptă spre nesfîrşita zare
Fără popas e lebăda gingaşă.
Zărind în cuib de perle două păsări
Ca jadul, le întreabă pătimaşă:
“Comoara întîlnirii voastre nu e nesocotită,
Nu-i ea cu teama pierderii plătită?
Frumoase straie ce atrag privirea
Vă sunt şi înălţarea şi pieirea.
Eu azi cutreier liber adînca depărtare,
Iar ţinta mea se-ndreaptă spre nesfîrşita zare
Căutînd pe cel ascuns
Pornit în căutarea maestrului ascuns
Sub pin văd un discipol; atunci l-am întrebat;
Acesta îmi răspunse: “Maestrul e plecat
Pe munte după ierburi şi încă n-a ajuns;
Cum să-l găseşti în locul cu norul nepătruns?”
Sub pin văd un discipol; atunci l-am întrebat;
Acesta îmi răspunse: “Maestrul e plecat
Pe munte după ierburi şi încă n-a ajuns;
Cum să-l găseşti în locul cu norul nepătruns?”
Cîntecul trecătorii
Un cînt de greier duzii îi goleşte
În plin gustar, prin trecătoarea sumbră.
Un dus-întors, de stuf galbenă umbră
Ce oseminte-n tihnă ospeţeşte.
Vechime odihnind în colb pe cale
Poveşti eroice grăind cu jale.
Nici cal, nici călăreţ nu vă întrece
Cîntarea aşternută-n ţărna rece.
În plin gustar, prin trecătoarea sumbră.
Un dus-întors, de stuf galbenă umbră
Ce oseminte-n tihnă ospeţeşte.
Vechime odihnind în colb pe cale
Poveşti eroice grăind cu jale.
Nici cal, nici călăreţ nu vă întrece
Cîntarea aşternută-n ţărna rece.
vineri, 4 februarie 2011
Moarte
O doamnă ce se abate din multul şir al morţii coboară lin peste, despică adâncul pământului, îl sprăpunge, îl înjungie, ca apoi să-l jupoaie de toată frumuseţea.
Care-i motivul de-l urăşte aşa mult?
Un asemenea moment este aplaudat de multimea moartă, ca un act victorios....
Prezentaţi armele!!!
Ţintiţi!!!!
FOC!!!
Apă, multă apă, o apă roşie...
(Ia-mă cu tine în adâncul mort, Ia-mă în tine)
Mulţimea aplaudă glorios!
VICTORIE!!!!
Lunga bătălie s-a sfârşit, Pământul a murit,
În final...
Toţi răsuflă uşuraţi după o aşa lungă bătălie ce durează de milenii.
Care-i motivul de-l urăşte aşa mult?
Un asemenea moment este aplaudat de multimea moartă, ca un act victorios....
Prezentaţi armele!!!
Ţintiţi!!!!
FOC!!!
Apă, multă apă, o apă roşie...
(Ia-mă cu tine în adâncul mort, Ia-mă în tine)
Mulţimea aplaudă glorios!
VICTORIE!!!!
Lunga bătălie s-a sfârşit, Pământul a murit,
În final...
Toţi răsuflă uşuraţi după o aşa lungă bătălie ce durează de milenii.
joi, 3 februarie 2011
Culori strălucitoare, pămîntului ca astre
Putea-va, dar, Ea, în umbră să adaste
Cînd dimineaţa zilei se-ntrece la izvor
Cu asfinţit, s-o prindă-n palat nemuritor?
Cum poate ziua trece, ea singură-n mulţime,
Şi, brusc, nepreţuită în loc de înălţime,
Cu invitaţii-n care pudră şi ruj o altă
Le-mbină spre purtare cu rochii pentru-naltă.
Monarhul o-mpresoară-n iubirea-i delicată,
De ea nu-şi dezlipeşte privirea-ntunecată.
Prietene ce-odată purtau tot muselină
La carul ei cel falnic se-ntorc şi se înclină.
Niciuna dintre case ce multumesc ţinutul
Sprîncene-ncondeiate potrivă n-au avutul.
Putea-va, dar, Ea, în umbră să adaste
Cînd dimineaţa zilei se-ntrece la izvor
Cu asfinţit, s-o prindă-n palat nemuritor?
Cum poate ziua trece, ea singură-n mulţime,
Şi, brusc, nepreţuită în loc de înălţime,
Cu invitaţii-n care pudră şi ruj o altă
Le-mbină spre purtare cu rochii pentru-naltă.
Monarhul o-mpresoară-n iubirea-i delicată,
De ea nu-şi dezlipeşte privirea-ntunecată.
Prietene ce-odată purtau tot muselină
La carul ei cel falnic se-ntorc şi se înclină.
Niciuna dintre case ce multumesc ţinutul
Sprîncene-ncondeiate potrivă n-au avutul.
Pe rîul galbenelor flori
Pierdute ape de izvoare
Rotesc prin munte mii de ori
Cale de sute de picioare.
Un şuier spart piatra o-nfundă
Culoarea-n pini o adînceşte
Castane, pini plutesc pe undă
Şi clara trestie străluceşte.
Iar sufletu-mi sălbatec creşte
La fel de limpede se scurge
Tu, inimă, încolăceşte
Ca undiţi, cercuri demiurge!
Pierdute ape de izvoare
Rotesc prin munte mii de ori
Cale de sute de picioare.
Un şuier spart piatra o-nfundă
Culoarea-n pini o adînceşte
Castane, pini plutesc pe undă
Şi clara trestie străluceşte.
Iar sufletu-mi sălbatec creşte
La fel de limpede se scurge
Tu, inimă, încolăceşte
Ca undiţi, cercuri demiurge!
La despărţire
Descalec şi-ţi ofer o cupă, sire,
Şi te întreb spre care loc cutezi.
Tu îmi răspunzi: “Să mă întoc n-am fire,
Munte din Sud, mai bine mă veghezi.
Sătul e-auzul de-ntrebarea ternă,
Sub norul pur, cu ora sa eternă.”
Şi te întreb spre care loc cutezi.
Tu îmi răspunzi: “Să mă întoc n-am fire,
Munte din Sud, mai bine mă veghezi.
Sătul e-auzul de-ntrebarea ternă,
Sub norul pur, cu ora sa eternă.”
Un scîncet de maimuţă în vîntul din înalturi
În zbor întors de păsări pe pulberi de nisipuri.
Căderile de frunze pe lemn îndoliat
Cînd nesfîrşit sporeşte un rîu învolburat.
Un trist al toamnei oaspe venind din depărtări,
Cu rănile deschise urc solitare zări.
Mi-e tîmpla-ncărunţită de-amar în aste vremuri
Plouînd de-a surda-n cupa-mi de vin ivind un tremur.
În zbor întors de păsări pe pulberi de nisipuri.
Căderile de frunze pe lemn îndoliat
Cînd nesfîrşit sporeşte un rîu învolburat.
Un trist al toamnei oaspe venind din depărtări,
Cu rănile deschise urc solitare zări.
Mi-e tîmpla-ncărunţită de-amar în aste vremuri
Plouînd de-a surda-n cupa-mi de vin ivind un tremur.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Un produs Blogger.