În norul piscului de nord ascuns

Pacea adîncă simţi că te-mpresoară;

Tînjesc să urc spre alb, ca zborul stins

În inimă o gîscă sălbatecă, uşoară.

Mă tem c-apusul şubred prea repede-a cuprins

Umbrind cu floarea-i toamna ce clară e acum,

Şi văd ţărani pe drumul spre rîul de străbătut, nisipuri

Le sunt odihna. Iată, copacii saltă cerul

Sub el ivindu-şi tivul de iarbă multe chipuri.

Şi dinspre mal văd insula ce însăşi luna-mi pare,

Cînd vei aduce vinul, ca dublă desfătare,

Benchetuind cu rîvnă cu comeseanul soare.