era o fraza cu:
"Ridici o sprânceană
și parcă ți-e teamă
de ziua care vine.
Sub plapumă-i cald,
dar ceasul isteric trage de tine
și-atunci...
cafeaua de dimineață
te-ajută să scapi de greață
și-ți crește moralul
să poți suporta
încă o zi... carnavalu."
in timp ce pe fundal canta
Buena Vista S. C., seara,
cand altii ieseau din casa
spre diverse intersectii si ritmuri
si totusi mai era pana dimineata.
toata seva ta se scurgea in palma mea
si o parte din caldura ta imi rasuna in ureche.
ereau doua degete ce atingeau
si satinul tipa in stansoare.

mai, mai, mai!
nu-mi vine a crede ca diavolul face cu mana dintr-un portret
metalic ce rasuna-n lume a copii
flamanzi si oameni dezbracati.

genunchii-ti sunt incordati,
incununati de laude si psalmi.
un adevarat festin.
tipete, tipete, tipete
de fluture ce bate din aripi.

Uite-ma aici, dupa atata timp
in aceasta galeata
scotocindu-ma in buzunare
dupa un amarat de ban
pentru o mica bauruta
mult asteptata la bar.
nu am mai scris de mult...
imi este dor de copii si povestile lor,
de fantome ascunse sub pat
si femei la colt de stada
in timp ce fac gaura intr-o paine calda
in drum spre atelierul de nud
din liceu.
mai stii cele seri cand, murdar pe degete de carbune,
exitat si  flamand,
mergi sa bei o bere iar o mana staina ti se intinde pe masa?
astepata si asteapta.
O mica tentatie.
nu am mai desenat de mult,
iar copii sunt pentru un alt timp...
stiu, nu acum, poate intr-o alta viata.
vorbeam acum de o stralucire, de o
voce ce rasuna in mine atunci, cand am vazut acele maini
pe masa, impeletite dupa acea bere rece.
le vazusem de ceva timp
si-mi umblau prin gand ca o teama
in mijlocul furtunii.
mai tii minte? eram mai multi atunci, si un stalp
intre.
te-am luat de mana,
si mana mea aluneca in pantalonii tai.
era un parc in jurul nostru, urme de concert
si natura vie din tine.
Nu s-a putut atunci,
apoi m-am prefacut adormit,
doar ca sa nu ajung la mine...
Si cantai apoi pe leagan.
Vedeam doar serpi negri si cafele in mijlocul zilei.
scrijeleam pereti, beam vin cu bere si vedeam filme de Bergman
si 9 Songs cu paracetamol dupa ploaie
si asteptari in gara cand altii nu doreau sa vina.
imi vad mama plangand langa tata.
plecam.
tata se abtine.
Am plecat din acel loc,
era noaptea tarziu.
am trecut pe langa o posta si cateva masini.
un pom era deasupra si inca noapte.
miroseam a tigari si vin, ametit de tine si un sah.
ne-am tinut si am vorbit, iar eu ma gandeam la scara blocului
si acasa.
tata m-a invatat sa beau pe capota unei masini pe care nu o avea.
dar m-a invatat sa fiu liber si sa admir.
... eram mai multi la masa si nu erai a mea.
ma intrebam cine esti.
aveam peretii mazgaliti
si discutii inregistrate pe banda.
Imi aduc aminte de prima seara de sex.
eram beat.
sau poate nu era seara.
Am sunat sa intreb: chiar s-a intamplat sau eram prea beat?
Aveam putini ani sau nu destui.
Dansam si fumam.
nu ca acum.

televizorul nu mai difuzeaza,
ma impiedic de culori
si de timpi pierduti, de intrebarile tale boeme,
de mine.
o strada cu lumina in balta
da in multe lumi si cafele
in marginea serii
pe terasa,
pierzand timpul cu povesti si filme pe role,
cu perle existentiale si lanturi
ce ne leaga de altii si
locuri...
de bicicleta reparata si amintiri din
timpuri de mult apuse,
incerte...
Nu ma uita!
... ca vulcani ce se revarsa in suprafete mici.
sa-ti amintesti cand eram mici si ne jucam cu
acele zile vii, cand viata era frumoasa
si soarele ardea mai tare decat astazi.
frunze uscate ce le ridicam primavara dupa zapada,
neputezite inca, ascunse de vreme.
vezi Tu, nu am uitat inca.
ne uitam impreuna in aceeasi oglinda stopita
de atatea barbieriri
si de atatea lumi tarate dupa.
de lumi ce vin si ma trec
la o intindere de mana dupa un pahar de vin
sau o bucata de carne.
este ciudat, ma uit la tine, in seara asta
ca si cum ar fi prima data cand te vad.
au trecut atat de multi ani.
chiar daca imi repeti aceleasi cuvinte, aceleasi idei,
tot timpul aceleasi,
dar de fiecare data altele,
ca acel vant ce bate de fiecare data celeasi frunze, doar
cu intensitati si directii diferite,
de fiecare data acelasi,
de fiecare data altul.
ca o poveste de dragoste, citita pe ascuns in metrou,
cu aceleasi cuvinte rostite in vazul lumii, si
devii un vis
ce l-am avut si ieri si-l am si maine.
esti parfumul de floare ce nu-l inteleg prmavara.
asculta-ma! nu stiu timpul cand apar florile primavara,
poate il stiu, dar il uit, dar tu mi-l readuci.
si iar vorbesc cu tine ca in prima seara.
esti precum vantul turbat,
vant ce-l porti in ochi.
asculta-ma!
acum am sa-ti vorbesc mai mult ca oricand.

I had dropped out of
art school when I met Eve.
She was very beautiful.
Very pale, cool in her black dress,
with never anything more
than a single strand of pearis.
And distant.
Always poised and distant.
By the time the giris were born,
it was all so perfect, so ordered.
Looking back, of course, it was rigid.
The truth is
she'd created a worid
around us that we existed in,
where everything had its place, where
there was always a kind of harmony.
Great dignity.
I will say... it was like an ice palace.
Then suddenly one day,
out of nowhere
an enormous abyss
opened up beneath our feet
and I was staring into
a face I didn't recognise
"The basic popularity and appeal of Mao
for so-called American Marxists."
This is supposed to go in the sequence -
in under the sequence
in reel two about South Africa.                  
Um... what we wanna
do is get two example:
The idea is his style was
Marxist-Leninist - Mao's style -
but that he was accessible to the lower
classes because of his use of homilies.
An example is: "The hardest thing is to
act properly throughout one's whole life."

                   

What the hell does that mean?

Or, even worse...

And when the Lamb opened the seventh seal, there was silence in heaven about the space of half an hour... And the seven angels which had the seven trumpets prepared themselves to sound.
Who are you?
I am Death.
You have come for me?
I have been for a long time at your side.
This I know.
Are you prepared?
My body is, but I am not.
Wait a moment.
You all say that. But I give no respite.

I want to confess as best I can, but my heart is void. The void is a mirror. I see my face and feel loathing and horror. My indifference to men has shut me out. I live now in a world of ghosts, a prisoner in my dreams.
Priest: Yet you do not want to die.
-Yes, I do.
Is it so hard to conceive God with one's senses? Why must He hide in a midst of vague promises and invisible miracles? How are we to believe the believers when we don't believe ourselves? What will become of us who want to believe but cannot? And what of those who neither will nor can believe? Why can I not kill God within me? Why does He go on living in a painful, humiliating way? I want to tear Him out of my heart, but He remains a mocking reality which I cannot get rid of. Do you hear me?
Death: I hear you.

I want knowledge. Not belief. Not surmise. But knowledge. I want God to put out His hand, show His face, speak to me.
But He is silent.
I cry to Him in the dark, but there seems to be no one there.
Perhaps there is no one there.
Then life is a senseless terror. No man can live with Death and know that everything is nothing.
Most people think neither of Death nor nothingness.
Until they stand on the edge of life and see the Darkness.

Ah, that day.

Am vazut copii ce se joaca cu slogane,
o fetita ce tipa si alearga printre alte slogane
 si imense figuri agitante ce se prind intr-un mars agresiv .
vreau sa ma uit un timp  in acest cadru,
sa ma invart si sa-mi amintesc de orasul in sarbatoare
si delir.
de cei ce striga si se zbat,
ce chipuri si stransori in brate de mult uitate.
strigam la cei cu inima de piatra
si agitam acea sabie ce le va
taia capul in zori.

in seara asta zeii imi bat in usa,
venele-mi sunt pline de  vin
si sarutari.
Adam si cele doua femei...
una in raspar si cealalta plecata
si alti zei ce-si fac prezenta sau
bat in retragere...