televizorul nu mai difuzeaza,
ma impiedic de culori
si de timpi pierduti, de intrebarile tale boeme,
de mine.
o strada cu lumina in balta
da in multe lumi si cafele
in marginea serii
pe terasa,
pierzand timpul cu povesti si filme pe role,
cu perle existentiale si lanturi
ce ne leaga de altii si
locuri...
de bicicleta reparata si amintiri din
timpuri de mult apuse,
incerte...
Nu ma uita!
... ca vulcani ce se revarsa in suprafete mici.
sa-ti amintesti cand eram mici si ne jucam cu
acele zile vii, cand viata era frumoasa
si soarele ardea mai tare decat astazi.
frunze uscate ce le ridicam primavara dupa zapada,
neputezite inca, ascunse de vreme.
vezi Tu, nu am uitat inca.
ne uitam impreuna in aceeasi oglinda stopita
de atatea barbieriri
si de atatea lumi tarate dupa.
de lumi ce vin si ma trec
la o intindere de mana dupa un pahar de vin
sau o bucata de carne.
este ciudat, ma uit la tine, in seara asta
ca si cum ar fi prima data cand te vad.
au trecut atat de multi ani.
chiar daca imi repeti aceleasi cuvinte, aceleasi idei,
tot timpul aceleasi,
dar de fiecare data altele,
ca acel vant ce bate de fiecare data celeasi frunze, doar
cu intensitati si directii diferite,
de fiecare data acelasi,
de fiecare data altul.
ca o poveste de dragoste, citita pe ascuns in metrou,
cu aceleasi cuvinte rostite in vazul lumii, si
devii un vis
ce l-am avut si ieri si-l am si maine.
esti parfumul de floare ce nu-l inteleg prmavara.
asculta-ma! nu stiu timpul cand apar florile primavara,
poate il stiu, dar il uit, dar tu mi-l readuci.
si iar vorbesc cu tine ca in prima seara.
esti precum vantul turbat,
vant ce-l porti in ochi.
asculta-ma!
acum am sa-ti vorbesc mai mult ca oricand.